NAZISTUL KLAUS WERNER JOHANNIS VA PARTICIPA MIERCURI 22 NOIEMBRIE LA PLOIESTI LA DEZBATEREA”ORASELE ROMANIEI LA 100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE!

22 nov.

Klaus Iohannis va participa miercuri, la Ploieşti, la dezbaterea ‘Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire’, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

 „Dezbaterea are loc în contextul în care ne apropiem de intrarea în anul Centenarului Marii Uniri. Este un prilej important în care se poate trage linie, se poate face o analiză în legătură cu locul în care se află România în acest moment, în ce stadiu de dezvoltare sunt comunităţile României, dar este şi un prilej important pentru aleşi să-şi informeze cetăţenii în legătură cu perspectivele pe care le au în vedere privind dezvoltarea zonelor rurale şi urbane în România în perioada următoare’, a informat Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni.

Dezbaterea, la care vor participa aleşi locali, reprezentanţi ai mediului academic şi de afaceri şi ploieşteni, este organizată de Primăria locală şi Universitatea de Petrol şi Gaze.

4 răspunsuri to “NAZISTUL KLAUS WERNER JOHANNIS VA PARTICIPA MIERCURI 22 NOIEMBRIE LA PLOIESTI LA DEZBATEREA”ORASELE ROMANIEI LA 100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE!”

  1. Nilă Spiţerul 6 decembrie 2017 la 9:54 am #

    Nu am inteles exact de ce il numesti pe Presedintele Romaniei nazist. E legat de uciderea in masa a evreilor, sau de ideologia fascista, de partidul unic la putere si dictatura? Poti clarifica te rog?

    Apreciază

    • octavpelin 7 decembrie 2017 la 11:20 am #

      Nila Spiterul stiu I.P.TAU NU TE MAI ASCUNDE DUPA PSEUDONIME DOCUMENTEAZA-TE asupra istoriei familiei JOHANNIS !

      Apreciază

      • Nilă Spiţerul 5 ianuarie 2018 la 7:47 am #

        Asa… si ce daca stii IP-ul meu? Si eu stiu IP-ul tau. Ce treaba are asta cu intrebarea mea, tovarase pelin? Ca raspuns la ea nu vaz.

        Apreciază

        • octavpelin 5 ianuarie 2018 la 9:56 am #

          MA NILA,AI FOST COMUNIST SI ACUM ESTI JOHANNIST,FRICOSULULE,TE ASCUNZI SUB NUME FALS!,DIN PACATE EU NU AM FOST COMUNIST…ASA CA AI GRESIT ADRESANTUL!,LA MULTI ANI!

          Apreciază

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.