Arhiva | 11:20 am

NAZISTUL KLAUS WERNER JOHANNIS LA DESCHIDEREA NOULUI AN UNIVERSITAR IN FIEFUL MENTORULUI SAU,MAFIOTUL SI AMICUL TRAIAN BASESCU!

2 oct.

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi prezent, luni, la Constanța, unde va asista la ceremonia de deschidere a anului universitar, eveniment organizat în Piața Ovidiu, de toate cele trei instituții de învățământ superior de stat din municipiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Festivitatea de deschidere a noului an universitar va avea loc începând cu ora 11.00, și, în premieră, studenții și profesorii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” urmează să participe alături de celelalte instituții de învățământ superior de stat din Constanța, Universitatea „Ovidius” și Universitatea Maritimă.

Evenimentul la care va participa și preşedintele României, Klaus Iohannis, este dedicat memoriei poetului roman Publius Ovidius Naso, de la a cărui trecere în eternitate se împlinesc 2.000 de ani.

Potrivit Primăriei Constanța, accesul publicului se va face între orele 09.30 – 10.30, iar pentru ca manifestarea să se desfăşoare în condiții de siguranță, accesul autovehiculelor în zona peninsulară a Constanței, în intervalul orar 08.00 – 13.00, se va realiza prin prezentarea unui act de identitate din care rezultă că utilizatorul autoturismului domiciliază în zona afectată de restricții – în cazul riveranilor, sau al unui permis de trecere eliberat de autoritățile competente.

Totodată, maşinile care aprovizionează agenții economici aflați în zona de siguranță vor avea acces au putut intra doar până la ora 07.00, iar accesul taxiurilor, mijloacelor de transport particular în interiorul perimetrului de siguranță, va fi interzis, cu excepția autovehiculelor aparținând instituțiilor publice/persoanelor invitate/ acreditate să participe la acest eveniment.

Pentru evitarea aglomerației şi crearea de ambuteiaje în trafic, Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța va asigura transportul persoanelor care vor participa la acest eveniment, prin prelungirea liniilor de autobuze 42 și 48 până la Poarta 1, în intervalul orar 09.00 – 13.00.

MIHAI FIFOR,MINISTRUL APARARII,DESPRE ACHIZITIA DE ECHIPAMENTE SI TEHNICA MILITARA!

2 oct.

Ministerul Apărării Naționale se află „în grafic” cu procesul de achiziție de echipamente și tehnică militară pentru acest an, a declarat, luni, ministrul Mihai Fifor.

„Sistemul de achiziție e un sistem legiferat, e un sistem care funcționează în temeiul legii și noi nu putem să facem altceva decât să respectăm legea pe care o avem în momentul de față. Asta nu înseamnă că Ministerul Apărării Naționale nu se află în graficul pe care și l-a propus pentru acest an.

Și, așa cum spuneam și cu alte ocazii, vom realiza ceea ce ne-am propus, în speță achizițiile de sisteme și echipamente aprobate prin Hotărârea CSAT, dar și prin aprobarea Parlamentului. Suntem în faza în care avem pregătite proiectele de lege pentru achiziționarea sistemului Patriot, de pildă, pentru că așa cum este firesc vom duce în Parlament această achiziție, o achiziție extrem de importantă pentru Armata Română, după cum pe fiecare dintre programele de achiziții le vom duce în Parlamentul României pentru aprobare, achiziția respectivelor sisteme”, a afirmat Fifor, întrebat dacă sistemul de achiziție a echipamentelor și tehnicii militare la nivelul MApN este unul „încet”.

Ministrul Apărării Naționale a participat la ceremonia de deschidere a anului de învățământ la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, alături de șeful Statului Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă.

PREMIERULCATALONIEI,CARLES PUIGDEMONT PE CALE DE A FI ARESTAT IN URMA ANUNTULUI FACUT PRIN PROCLAMAREA VICTORIEI SECCESIONISTILOR CATALONIEI!

2 oct.

Guvernul regiunii autonome Catalonia a anunțat, luni, că 90% dintre catalani s-au pronunțat în favoarea independenței față de Spania în cadrul referendumului din 1 octombrie, după numărarea a peste 2,2 milioane de voturi, relatează site-ul publicației El Pais.

Jordi Turull, purtătorul de cuvânt al guvernului Cataloniei, a precizat că 2.262.424 de voturi au fost numărate în total.

2.020.144 (90,09%) de participanți la referendum au votat „Da” la întrebarea privind independența față de Spania, 176.565 (7,87%) au votat „Nu”, 45.586 (2,03%) de buletine de vot au fost neștampilate, iar 20.129 (0,89%) de voturi au fost declarate nule.

Executivul regional al Cataloniei a mai precizat că alte aproximativ 770.000 de persoane nu au putut să voteze, întrucât secțiile de votare din școlile aferente zonelor în care se aflau au fost închise.

„Vom pune în aplicare mandatul democratic pe care l-am primit astăzi din partea cetățenilor”, a precizat Oriol Junqueras, vicepreședintele regiunii autonome Catalonia.
Guvernul regional a precizat că aproximativ 15.000 de voturi urmează să mai fie contorizate. Prezența la referendum este de aproximativ 42.3%, în condițiile în care sunt 5,34 milioane de persoane cu drept de vot în Catalonia.

Peste 40 de sindicate și asociații din Catalonia fac demersuri pentru o grevă la nivel regional în cursul zilei de marți, în semn de protest față de represiunea majoră din partea poliției la referendumul de independență.

Cele mai importante sindicate din Spania condamnă „încălcarea gravă a drepturilor și libertăților” cetățenilor Cataloniei în cursul zilei de 1 octombrie.
Guvernul Cataloniei a anunțat organizarea unei ședințe extraordinare pentru luni, de la ora locală 10.30 (11.30, ora României), pentru a studia rezultatele referendumului de independență și pentru a decide acțiunile următoare.

„Este impresionant răspunsul cetățenilor. Legitimitate și demnitate!”, a reacționat Carles Puigdemont, șeful executivului Cataloniei, prin intermediul contului de Twitter.
Ministrul catalan pentru Afaceri Externe, Raul Romeva, a declarat că „toată lumea a văzut pe de o parte violență și rușine, iar pe de altă parte democrație și demnitate”.

„Europa trebuie să aleagă între rușine sau demnitate, violență sau democrație. Începem să analizăm toate faptele de astăzi și așteptăm un răspuns”, a spus Romeva.

GUVERNUL SPANIOL CONDUS DE PREMIERUL MARIANO RAJOY A DECLARAT IN URMA PROTESTELOR CA REFERENDUMUL PENTRU INDEPENDENTA CATALONIEI ESTE ILEGAL SI NUL DE FAPT SI DE DREPT!

2 oct.

Guvernul de la Madrid condus de Mariano Rajoy a comis marea greșeală în Catalonia, spun la unison publicațiile din Barcelona, după ce a ordonat poliției catalane să împiedice desfășurarea referendumului pentru independență. Mii de membri ai Poliției Naționale, aduși din alte regiuni ale Spaniei și cazați pe două vapoare închiriate în portul Barcelona, sunt gata să intervină, în cazul în care colegii lor catalani nu vor îndeplini ordinele cu strictețe.

Guvernul regional al Cataloniei a anunțat că 38 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma confruntărilor violente de duminică dintre alegători și poliția spaniolă. Susținătorii independenței catalane au ridicat baricade în jurul secțiilor de vot pentru a împiedica forțele Poliției Naționale să își îndeplinească misiunea de a opri procesul electoral.

Într-un mesaj postat pe Twitter, Ada Colau, primarul orașului Barcelona, altfel o voce mult mai moderată decât cea a președintelui catalan, a cerut demisia premierului spaniol Mariano Rajoy, pentru că a trimis forțele de ordine să acționeze în Catalonia. „Brutalitatea poliției va fi o rușine pentru statul spaniol. Astăzi, statul spaniol a pierdut mai mult decât a făcut-o până acum, iar Catalonia a câștigat“, a spus președintele Cataloniei, Carles Puigdemont. „Lumea a văzut violența statului, care aduce aminte de perioada lui Franco“, a spus Jordi Turull, purtătorul de cuvânt al guvernului catalan.

„Nu e referendumul pe care ni l-am dorit“

Având în vedere acțiunile poliției, care a blocat circa 30% din secțiile de vot, Turull a anunțat duminică, cu o oră înainte de începerea votului, o schimbare în modalitatea de vot la referendum – catalanii vor avea dreptul să voteze la orice secție, iar buletinele de vot care nu sunt introduse în plicuri, așa cum prevedea procedura inițială, vor fi de asemenea numărate. „Nu este referendumul pe care ni l-am dorit“, a recunoscut oficialul catalan, care a asigurat că există un sistem prin care se va evita votul multiplu, fără a da amănunte. El a mai anunțat și o înlocuire cu „experți și cadre universitare“ a membrilor Biroului Electoral Central, mulți dintre cei care au plecat, amenințați de guvernul de la Madrid cu amenzi și deschiderea unor dosare penale.

Constituția dă dreptate premierului

Personajul principal al referendumului catalan a devenit premierul Rajoy. Constituțional, dreptatea este de partea sa: legea fundamentală a Spaniei nu prevede posibilitatea unui referendum pentru secesiune, după cum membrii Asociației profesorilor de drept internațional, citați de presa spaniolă, spun că nici ONU nu recunoaște dreptul de autodeterminare decât pentru fostele colonii sau pentru teritoriile unde „este persecutată identitatea etnică, religioasă și culturală“. Prin urmare, justiția spaniolă a procedat ca și la referendumul catalan din 2014 – a declarat ilegală consultarea.

Acțiunile lui Rajoy dau dreptate catalanilor

Însă nu trebuie uitată atitudinea din ultimii ani a actualilor guvernanți de la Madrid. În 2006, parlamentul spaniol, majoritar socialist, a aprobat propunerea naționaliștilor catalani pentru o autonomie lărgită. Însă opoziția, Partidul Popular al lui Rajoy, a contestat decizia la Curtea Constituțională și, patru ani mai târziu (cu trei judecători cu mandate expirate și cu unul exclus), Curtea a anulat această autonomie. Astfel, Catalonia, care contribuie cu cea mai mare sumă la bugetul Spaniei și nu primește în schimb decât 9,5%, nu beneficiază de autonomia fiscală pe care, spre exemplu, o are Țara Bascilor. Lucrurile s-au înrăutățit după izbucnirea crizei economice și a celei politice – Spania nu a avut guvern stabil vreme de aproape un an.

În acest context, The New York Times oferea, în vara acestui an, următoarea soluție: „un guvern central mai capabil ar putea tempera naționalismul dând mai mult din punct de vedere economic; la fel, ar fi mai bine să negocieze cu bună credință cu catalanii, decât să se bazeze pe interpretarea restrictivă a Constituției și să pedepsească demersurile catalanilor pentru mai multă autonomie“.

„Catalonia, nu ești singură!“

Însă Rajoy a fost surd atunci, la fel și în timpul vizitei în SUA de săptămâna trecută, când președintele Trump a spus: „Cred că, dacă ați avea cifre corecte și un scrutin corect, ați afla că acești catalani își iubesc țara, iubesc Spania și nu doresc să o părăsească“. Dar, după ce a primit susținerea președintelui SUA pentru menținerea unității Spaniei și după ce liderii UE, colegii săi din PPE, au respins ideea unei Catalonii independente membră UE, Mariano Rajoy a recurs la o ofensivă brutală, care nu face decât să slăbească întreaga Spanie. Presa iberică scrie că din mai multe regiuni ale țării vin mesaje pe Twitter: „Catalonia, nu ești singură“. La fel, au apărut informații, neverificate, cum că spre Barcelona se îndreaptă autocare cu diversioniști din Spania, dar și din Frontul Național din Franța, pentru a sabota acțiunile catalanilor.

Ce se va întâmpla mai departe?

Președintele catalan Carles Puigdemont a făcut un pas în spate – nu va mai proclama independența în cazul unui vot pozitiv la referendum, ci va solicita UE și Madridului să cadă de acord asupra unei perioade de tranziție. Este o invitație la dialog. O altă evoluție poate fi arestarea liderilor catalani care au organizat scrutinul și anularea întregii autonomii a regiunii, decizii permise de Constituție. Însă asemenea măsuri nu pot decât escalada tensiunile.

Poate cel mai important pentru viitorul Spaniei, observă publicația britanică The Independent, nu este rezultatul votului catalan, legalitatea sau ilegalitatea lui, ci revolta cetățenilor (manifestă în Catalonia, latentă în alte regiuni). Protestele catalane împrumută tot mai mult de la mișcarea „Indignados“ (prima mare mișcare europeană împotriva auste­rității, impusă în Spania de Rajoy și populari), o mișcare nu catalană, nu galiciană sau andaluză, ci spaniolă. Dacă mișcările antiausteritate, antiguvern, cele antifasciste și cele naționaliste se vor uni, atunci soarta guvernului va fi pecetluită, la fel și a Constituției din 1978. Aceasta, și mai puțin Catalonia (unde 49% din cetățeni doresc să rămână în Spania), este spaima premierului conservator, iar răspunsul său cu gloanțe de cauciuc nu face decât să apropie momentul.

STATUL ISLAMIC A REVENDICAT ATACUL TERORIST DE LA MARSILIA!

2 oct.

Organizația teroristă Stat Islamic a revendicat, duminică, atacul care a avut loc în gara Saint Charles din orașul francez Marsilia, în urma căruia două femei au fost ucise, relatează site-ul agenției Reuters.

Un individ înarmat cu un cuțit a atacat cele două femei, în vârstă de 17 și 20 de ani, înainte de a fi împușcat mortal de către un militar.

Două surse din cadrul poliției au precizat că una dintre victime are gâtul secționat, iar cealaltă a fost înjunghiată în piept și în stomac. Potrivit acelorași surse, atacatorul ar fi strigat „Allahu Akbar” („Dumnezeu e mare”) în timpul incidentului.
Rețeaua teroristă Stat Islamic a revendicat responsabilitatea comiterii atacului, prin intermediul propriei agenții de presă, Amaq.

„Am reușit până acum să evităm astfel de incidente dramatice (la Marsilia). Cred că a fost un atac terorist, iar individul care a fost ucis pare să fi avut mai multe documente de identitate”, a spus primarul Marsiliei, Jean-Claude Gaudin.

Ministrul francez de Interne, Gerard Collomb, a declarat că ipoteza unui atac de tip terorist este cea mai probabilă, dar că nu poate fi confirmată în această fază a investigației.

SIMONA HALEP CEDEAZA NERVOS PE TERENUL DE TENIS!

2 oct.

Simona Halep a avut o nouă răbufnire pe teren după ce s-a chinuit cu Alison Riske. Românca s-a impus în cele din urmă, în trei seturi, 6-3, 3-6, 6-2, şi s-a calificat în turul al doilea la Beijing, potrivit prosport.ro.

Că meciul de sâmbătă cu Alison Riske, în primul tur la Beijing, nu a fost însă ușor o demonstrează o înregistrare cu microfoanele care au surprins ambianța, dar și o reacție a jucătoarea noastre, care a demonstrat că nu stă prea bine cu încrederea în sine.

Astfel, la ultimul game din setul doi, câştigat de Alison Riske, Simona a avut o nouă izbucnire ”Mă, stai mă, in teren, proasta naibii! Stai în teren şi joacă!”.

La turneul de la Wuhan, în meciul pe care l-a pierdut în faţa Dariei Kasatkina, Halep a avut o nouă răbufnire: ”Dă, mă, lung de linie, proasta naibii!”

OFITERUL SRI DANIEL DRAGOMIR DESPRE FOSTELE GOSPODARII DE PARTID CONTROLATE DE SECURITATE IN TIMPUL REGIMULUI CEAUSESCU:”90% DIN CIFRA DE AFACERI A FIRMELOR ACOPERITE PROVINE DIN CONTRACTELE CU STATUL!”

2 oct.

Un procent de 90% din cifra de afaceri a firmelor acoperite provine din contracte cu statul, aceste companii provenind din zona produselor petroliere, a celor accizabile, cu alcool, media sau IT, a spus, duminică seara, fostul angajat SRI, Daniel Dragomir.
Daniel Dragomir a povestit că, deși înființate în mod legale, firmele acoperite ajung să fie companii protejate, motiv pentru care sunt apărate de mai multe instituții ale statului.

„În zona culoarului economic, cea mai importantă discuție este existența firmelor sub acoperire este una legală. Firmele sub acoperire activează astăzi, vorbind de SRL Coldea, în zonele în care sunt bani. Cele mai reprezentative unde sunt bani: zona produselor petroliere, zonele care se referă la țigări și alte produse accizabile, zona care se referă la alcool, media, IT. În imobiliare nu atât de mult, pentru că lasă urme. Este vorba despre bani utilizați și transferați din fondurile unor firme sub acoperire. (…) O firmă sub acoperire care devine exclusiv interesată de obținerea de contracte și de obținerea de fonduri își pierde obiectul pentru care a fost înființată. (…) Problema este că aceste companii obțin 80%, 90% din cifra de afaceri din contractul cu statul. În acel moment, lucrurile iau o turnură pur românească”, a spus Dragomir, duminică seara, la B1 TV.

Fostul angajat al SRI a precizat că acest fenomen al „firmelor protejate” a început să ia amploare odată cu anul 2008.

„Această nomenclatură a produs bani, foarte mulți bani. Acești bani care au fost produși și care sunt, ca și resursă, la dispoziția acestei nomenclaturi, scapă întru totul controlului democratic și controlului instituțiilor. (…) Firmele sub acoperire sunt folosite de toate serviciile de informații din lume, cu excepția câtorva state africane. Aceste firme sub acoperire, în toată lumea, au un singur scop: să aducă operativ de cunoaștere, de informații, de acces în anumite zone serviciului. Serviciul nu este de făcut bani”, a mai spus sursa citată.

Dragomir a povestit și cum aceste companii au ajuns să fie protejate de „culoarul justiției”, în momentul în care alte firme concurente sesizau nereguli.
„Aceste companii deranjează concurenții și încep contestațiile licitațiilor, încep procese, plângere, litigii, reclamații. Ce se întâmplă între a sprijini o companie protejată și o companie a lui X. Atunci intervine culoarul justiției și este menit să protejeze aceste interese personale”, a precizat fostul angajat al Serviciului.

Daniel Dragomir a mai spus că „peștii mari” au scăpat de condamnări importante pentru corupție, precizând că informațiile vehiculate în spațiul public referitoare la trimiterea în judecată a dosarului „Microsoft 2” sunt „puțin diferite” față de cele pe care le cunoaște el.

„În primul rând, din ce cunosc eu, toată această problemă cu licențele Microsoft a plecat de la firma americană. Decizia și problema apărută a fost luată urmare a unei decizii luată la Redmond, respectiv decizia de a face public acest scandal. Această decizie a fost luată de Microsoft urmare a unei strategii care fi numită „damge control intern”. Microsoft a angajat o firmă de PR care a scos pe piață acea știre cum că s-ar fi dat bani pentru licențe din România, China și Bulgaria. Există persoane care știu că s-au trimis email-uri din centrala Microsoft, inclusiv de la un nivel foarte înalt, inclusiv către domnul Tatomir și domnul Artopolescu în care s-a cerut în mod concret „Stop sell licenses to the romanian government as they do not have so many PCs”.

Firca cea mai mare era că ar ajunge să fie delistația de la bursă, în urma acestui scandal”, a explicat Dagomir.

De asemenea, sursa menționată a mai spus că dosarul „Microsoft 2” a fost trimis în fața instanței, ca urmare a ieșirii sale de la Comisia parlamentară.
„Factorul politic trebuie să decidă. Tensiunea existentă la ora actuală în societatea românească și toate aceste abuzuri care s-au acumulat și faptul că peștii mari au scăpat – sunt două exemple concrete Microsoft și ANRP ”, a mai spus sursa menționată.

DEZINFORMARILE SI MINCIUNILE GENERALULUI FLORINEL COLDEA!

2 oct.

Idei puţine şi fixe, afirmaţii contradictorii sau cu mari semne de întrebare - rezumatul interviului controversat al gen. Coldea

Idei puţine şi fixe, afirmaţii contradictorii sau cu mari semne de întrebare – rezumatul interviului controversat al gen. Coldea

Ziare.com a publicat săptămâna trecută un interviu-fluviu cu generalul în rezervă Florian Coldea, intrat în istorie drept cel mai longeviv șef operativ al Serviciului Român de Informații, după ce a deținut aproape 12 ani funcția de prim-adjunct al directorului Serviciului. Este cel mai lung interviu pe care l-am citit în presa postdecembristă, comparabil doar cu interviurile fără cap și fără coadă date de Nicolae Ceaușescu în anii de glorie. Interviul a fost publicat de un site de serviciu al Binomului SRI – DNA și a fost realizat cel mai probabil la comandă, având în vedere că editoarea Ioana Ene Dogioiu este cumnata unei doamne colonel de top din SRI, Maria Dogioiu, care s-a numărat printre colaboratorii apropiați ai generalului Coldea, care a detașat-o câțiva ani la Bruxelles, iar în acest an a intrat în cărți pentru funcția de șef al ofițerilor acoperiți din presă, după pensionarea generălesei Elena Istode, zisă Anaconda.

Interviul cu generalul Coldea nu a fost publicat întâmplător, ci imediat după dezvăluirile grave ale colonelului în rezervă Daniel Dragomir, respectiv chiar în dimineața zilei în care acesta urma să fie audiat de Comisia parlamentară de supraveghere a activității SRI. Interviul denotă un vocabular limitat și un limbaj de lemn, conținând idei puține și fixe, precum și afirmații contradictorii sau cu mari semne de întrebare. Alături de dezvăluirile colonelului Dragomir, care i-a fost un colaborator apropiat în multe operațiuni speciale, inclusiv murdare în limbajul serviciilor secrete, chiar dacă nu a fost oficializat în funcția de adjunct sau de consilier al său, interviul confirmă diagnozele pe care i le-am pus generalului Coldea în declarațiile politice pe care le-am făcut la adresa sa în calitate de parlamentar începând din 2010, care au culminat cu declarația intitulată „Generalul Coldea, câinele de pradă al democrației“, pe care am prezentat-o în ședința Senatului din 28 mai 2013. Ba, chiar aș putea spune că dezvăluirile colonelului Dragomir au depășit sub anumite aspecte aserțiunile și previziunile mele. Pe zi ce trece, solicitarea pe care am făcut-o cu patru ani în urmă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la anchetarea și inclusiv arestarea generalului Coldea mi se pare tot mai întemeiată. Dacă avertismentele mele din perioada 2010-2013 ar fi fost luate în seamă, ar fi putut fi limitat răul făcut democrației și țării de acest Beria mioritic.

Apropiaţi ai lui Maior au declarat că SRI a fost implicat în finanţarea unor televiziuni

Un văr renegat, ajutat de subalternii lui Coldea

Înainte de toate, am constatat că generalul Coldea neagă în acest interviu, nu știu dacă personal sau prin piarista de serviciu, două afirmații pe care le-am lansat în spațiul public cu 7 ani în urmă referitor la relațiile sale de rudenie cu George Tudor Coldea, director general al firmei Medicare Tehnics, și cu defunctul general Dan Gheorghe, fost ofițer de Securitate, care au ocupat funcții de conducere în USLA, DGIPI, SRI și SIPA. Astfel, la începutul interviului, referindu-se la afirmațiile colonelului Dragomir, generalul Coldea susține că acestea „fac parte dintr-o serie mai largă de minciuni de acest gen, de exemplu, că aș fi rudă, văr se spunea, cu un domn care își desfășura activitatea în industria medicamentelor“, și face precizarea că „nu am niciun grad de rudenie cu persoana respectivă, care are același nume cu al meu, nu îl cunosc și nu l-am întâlnit niciodată“. Este vorba despre referirea la vărul său primar George Tudor Coldea, care a deținut funcția de director general la firma Medicare Tehnics, care a fost profilată pe afaceri cu aparatură medicală, nu în industria medicamentelor. Astfel, firma a dotat în cea mai mare parte cu aparatură medicală Spitalul SRI de la Balotești, în mandatul generalului Coldea, dezvăluirile făcute în acest sens de cotidianul Jurnalul Național atrăgând riposta conducerii SRI, care a realizat o operațiune de poliție politică asupra redacției ziarului, coordonată de colonelul Sorin Cozma, șeful Direcției de Securitate Economică, unul din cei mai apropiați colaboratori ai fostului prim-adjunct. Această firmă a beneficiat în timpul mandatului generalului Coldea de circa 5.000 de contracte cu statul, în valoare totală de aproximativ 85 milioane euro, din care 4.000 au fost încheiate prin încredințare directă.

Despre George Tudor Coldea am aflat în anul 2010 de la președintele Consiliului Județean Satu Mare și de la un vicepreședinte al acestei instituții, după ce șeful de atunci al Direcției Județene a SRI, colonelul Ștefan Coșarcă, a solicitat o întrevedere la Consiliul Județean, unde a venit însoțit de această persoană, pe care a prezentat-o drept văr al generalului Coldea, și despre care a precizat că poate asigura aparatură medicală pentru Spitalul Județean și pentru alte unități spitalicești din județ. Acest Coldea a lăsat o carte de vizită cu antetul firmei Medi­care Tehnics, cu numele și prenumele său și cu funcția deținută, care mi-a fost remisă după câteva zile și pe care o dețin și în prezent. Să fi mințit subalternul lui Coldea din fruntea SRI Satu Mare? Nu prea cred, având în vedere că firma Medicare Tehnics a prosperat sub pulpana SRI tocmai în timpul mandatului generalului Coldea. Ulterior, am aflat că firma respectivă a făcut afaceri mari, beneficiind de sprijinul șefilor locali ai SRI, cu spitale din Cluj-Napoca, localitatea de domiciliu a directorului general George Tudor Coldea. Referitor la legătura de rudenie în discuție, este important de precizat că tatăl generalului Coldea mi-a mărturisit în 2012 că un frate de-al său s-a stabilit în județul Cluj, la fel cum el s-a stabilit în județul Arad, după plecarea din localitatea natală din Munții Apuseni.

Coldea o contrazice pe mama sa

În același registru, generalul Coldea declară: „O altă minciună din aceeași serie, mediatizată de cei interesați, este că aș fi rudă, nepot sau ceva, a unui important general. Precizez și în acest caz că nu există nicio relație de rudenie cu regretatul general și, de altfel, cu niciun alt general“. Este vorba despre legătura de rudenie cu cunoscutul general Dan Gheorghe, decedat cu trei ani în urmă. Legătura de rudenie cu acesta mi-a fost devoalată chiar de mama generalului Coldea, cu ocazia unei vizite pe care am făcut-o la domiciliul părinților săi din localitatea Târnova, județul Arad, în ianuarie 2012, împreună cu jurnalistul Ovidiu Ohanesian.

Cu ocazia respectivă, după ce tatăl lui Coldea ne-a relatat că fiul său nu l-a ascultat și a urmat cel mai slab liceu din Arad (Liceul Industrial nr. 11, cu profil petrol și gaze) și că a avut probleme la Politehnica din Timișoara (a rămas repetent), mama sa ne-a spus că a fost ajutat să ajungă la Academia Națională de Informații de generalul Dan Gheorghe, care era originar dintr-o localitate apropiată, Sinta, și-i era văr. Să fi epatat mama generalului Coldea? Nu prea cred, având în vedere că, după câțiva ani, o persoană care i-a fost apropiată generalului Dan Gheorghe mi-a mărturisit că acesta l-a ajutat pe Coldea atât la admiterea la Academia Națională de Informații, cât și la angajarea ulterioară în cadrul Inspectoratului pentru Prevenirea și Combaterea Terorismului din SRI, unde era șef generalul Ion Ștefănuț, care i-a fost subaltern și colaborator apropiat în perioada în care generalul Dan a fost locțiitor al șefului USLA. Oare de ce nu a negat Coldea această relație de rudenie în timp ce generalul Dan se afla în viață?

Dezvăluirile lui Dragomir au declanşat reacţiile generalului Coldea, care uită să spună cât de des a vizitat-o pe Kovesi în biroul său

Nici presă n-a mâncat, nici Ghiță nu-i miroase

Pe aceeași linie, generalul Coldea a negat că ar fi avut un birou la DNA, omițând însă să precizeze că actuala conducere a DNA a pus un birou la dispoziția ofițerilor SRI în sediul central. De asemenea, Coldea a uitat să spună cât de des a vizitat-o pe Laura Codruța Kovesi la biroul său, atât în perioada în care aceasta a deținut funcția de procuror general al Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și după ce a preluat funcția de procuror-șef al DNA. A uitat când o vizita mascat cu ochelari de soare și pălărie texană și stătea ostentativ cu fundul pe masa de birou a lui Kovesi, ridicându-și la vedere cizmele ciocate de cowboy, ca să arate cine este șeful. Coldea a negat și că ar avea vreo legătură cu DIGI și HotNews, deși persoane apropiate cândva foștilor șefi ai SRI George Maior și Florian Coldea au declarat cu ani în urmă că SRI a fost implicat în înființarea și finanțarea unor televiziuni. Astfel, fostul consilier prezidențial și ministru Elena Udrea a afirmat că fostul său soț Dorin Cocoș i-ar fi spus că, la solicitarea generalului Coldea, ar fi trimis prin fiul său o sacoșă cu 500 de mii de euro cash la România TV, care era patronată de fostul deputat Sebastian Ghiță. Iar jurnalistul Radu Moraru, fost moderator la Antena 3 și B1 TV, iar ulterior director al postului de televiziune Nașul TV, a afirmat că postul de televiziune DIGI 24, înființat și finanțat de patronul RCS-RDS, s-ar afla sub controlul SRI în ceea ce privește politica editorială.
Referitor la Sebastian Ghiță, generalul Coldea a negat sec că ascensiunea acestuia și a firmelor sale ar avea legătură cu relațiile lui privilegiate cu conducerile SRI. Deși este de notorietate cel puțin în SRI că afaceristul ploieștean și-a început afacerile de anvergură sub directoratul lui Radu Timofte, când a beneficiat de sprijinul unor generali ­(Gioni Popescu, fost șef al Diviziunii Logistică, și Ovidiu Soare, fost șef al Direcției de Securitate Economică și al Direcției pentru Apărarea Constituției) și colonei (Corneliu Păltânea și Gheorghe Dumitrache, foști șefi ai Direcției Județene Prahova a SRI). Deși este de notorietate cel puțin în SRI că afacerile lui Ghiță au înflorit exponențial atât cu SRI, cât și cu alte instituții de forță, ca STS, MAI, MApN, după ce a devenit omul de casă și partenerul de excursii de lux al fostului director George Maior și al fostului prim-adjunct Florian Coldea.

Traian Băsescu a devoalat implicarea generalului Coldea în condamnarea lui Dan Voiculescu

Justiție la comanda lui Coldea

Fostul șef operativ al SRI neagă categoric că SRI s-ar fi implicat în activitatea justiției ori că ar fi ordonat vreun dosar sau vreo arestare. O astfel de negare este contrazisă de afirmațiile făcute în ultimul an de cel puțin trei persoane care au deținut funcții importante în statul român. Fostul președinte Traian Băsescu a devoalat implicarea generalului Coldea în condamnarea omului de afaceri Dan Voiculescu, patronul trustului Impact. Fostul procuror-șef al DIICOT Alina Bica a dezvăluit că generalul Coldea i-a solicitat să-l țină la curent cu evoluția în instanță a dosarului omului de afaceri Ovidiu Tender și să facă demersuri pentru ca acesta să scape cu o condamnare cu suspendare condiționată. Iar mai recent, colonelul în rezervă Ion Târnu, fost șef al Direcției Județene Alba a SRI, a declarat că generalul Coldea i-a spus că va fi reținut și arestat cu șapte ore înaintea reținerii sale de către procuror. Ilustrativ în acest sens este și cazul fostului deputat PSD Ion Stan, care a fost arestat și trimis în judecată pentru pretinse fapte de corupție după ce în prealabil a fost sunat și amenințat cu arestarea de către fostul director George Maior, care a fost deranjat de anumite declarații și interpelări ale acestuia.

Am cunoscut pe propria piele efectul unor comenzi date de generalul Coldea în scop de răzbunare după ce am făcut afirmații critice la adresa sa prin declarații sau interpelări parlamentare. Astfel, la începutul lunii ianuarie 2011, la două săptămâni după ce am făcut primele referiri substanțiale la generalul Coldea într-o declarație politică intitulată „Gașca lui Falcă“, prezentată în ședința Senatului din 22 decembrie 2010, am fost înștiințat de Agenția Națională de Integritate că a fost demarată împotriva mea procedura de verificare a declarațiilor de avere (compusă dintr-un apartament cu 3 camere în Satu Mare și un teren de 1.400 mp în satul natal) și a incompatibilităților. Solicitând inspectorului de caz să-mi comunice modul de sesizare al ANI, mi s-a răspuns că a fost formulată o sesizare de către SRI. După doi ani și jumătate, respectiv la finele lunii iunie 2013, ANI a emis raport de clasare a cazului, cu motivarea că nu am încălcat dispozițiile legale privind regimul declarațiilor de avere și al incompatibilităților. La începutul lunii iulie 2013, după ce în lunile mai și iunie am prezentat în Senat cele mai ample declarații politice despre șefii SRI, directorul George Maior și prim-adjunctul său Florian Coldea, ANI a anunțat printr-un comunicat de presă că am fost depistat în stare de incompatibilitate întrucât dețineam calitatea de administrator la două societăți comerciale, deși acestea fuseseră dizolvate de drept în 2005, cu trei ani înainte de a fi ales senator, iar în raportul inițial de clasare al ANI se reținuse că nu aveam calitatea de asociat sau administrator la nicio societate comercială înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului. Am contestat în justiție raportul de incompatibilitate, care a fost anulat în noiembrie 2014 de Curtea de Apel Ploiești, hotărârea acestei instanțe devenind definitivă la finele lunii iunie 2017, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ANI.

Am mai beneficiat de atenția sporită a SRI în perioada mai-august 2011, când am fost supus unei operațiuni de control tehnic operativ total (CTOT), care a avut drept scop identificarea surselor mele de informare, după ce în cursul anului respectiv am făcut o duzină de reclamații și interpelări la adresa fostului președinte al ANAF Sorin Blejnar și a fostului ministru de Interne Traian Igaș, în care am făcut referiri și la generalul Coldea, cu care aceștia erau conjudețeni la origini. În fine, la începutul anului 2016 am fost agățat și învinuit într-un dosar de către DNA Oradea pentru o fantasmagorică complicitate la șantaj legată de o declarație politică din decembrie 2010 privindu-l pe fostul ministru al Apărării Naționale Gabriel Oprea, în care am făcut referiri și la primarul unei comune din județul Satu Mare. Înainte de a începe audierea, procurorul de caz mi-a adus două reproșuri legate de SRI care nu aveau nicio legătură cu obiectul cauzei, respectiv că am organizat un protest în fața SRI Satu Mare cu ocazia mitingurilor antiguvernamentale și antiprezidențiale din iarna anului 2012 și că mi-am permis să intru în casa părinților generalului Coldea, împreună cu jurnalistul Ovidiu Ohanesian (deși am fost invitat insistent de către aceștia). Așa că mi-am dat seama de unde mi se trage acuzația inventată.

După astfel de minciuni și dezinformări evidente, unele de-a dreptul puerile, ca să nu zic idioate, cine să-l mai creadă pe un individ de teapa lui Coldea că SRI nu are ofițeri acoperiți în politică și în presă? Mai ales că singur se contrazice, când este întrebat dacă confirmă recunoașterea fostului șef al SRI George Maior că există ofițeri acoperiți printre ziariști, răspunzând astfel: „Reiterez poziția exprimată public de instituție, și anume că SRI se comportă după aceleași norme ca și serviciile partenere din zona euroatlantică, utilizând surse secrete umane, inclusiv acoperite, în toate domeniile de interes, pentru siguranța națională“. Or, după logica primară a generalului Coldea, clasa politică și justiția nu ar prezenta interes pentru siguranța națională. Quod erat demonstrandum.

REPUBLICA PROCURORILOR NU SE LASA!

2 oct.

Au trecut deja cinci zile de cînd a apărut denunţul fostului ministru Gabriel Sandu. De la primele ore am rămas cu ochii pe site-uri, agenţii şi ziare. Va ieşi Klaus Iohannis sau măcar pupăza din tei, care să anunţe că preşedintele este şocat, că solicită aprofundarea de urgenţă a dosarului „Microsoft“ şi toate măsurile posibile pentru recuperarea pagubelor. Ceas cu ceas aşteptarea mea s-a topit în van şi Anticoruptul României n-a zis nimic. M-am gîndit că o fi pe drum spre Sibiu, că o fi la un grătar cu consulul onorific pe la domeniul acestuia, că ce ştiu eu ce, n-o fi aflat (deşi sunt convins că DNA-ul i-a pus la dispoziţie tot denunţul în cauză şi i-a dat în sinteză – preşedintele se plictiseşte repede de textele mai lungi – implicările fiecărui personaj din dosarul „Microsoft“).

Mă declar „Naiv“, cu N mare! Cum o să ceară Iohannis investigaţii în „Microsoft“, cînd pistele şi banii ar duce la cei din PDL pe care s-a sprijinit să ajungă preşedinte? Cum să ceară cercetări suplimentare la devalizarea bugetului României cu o jumătate de miliard de euro, doar aşa, ca să îl sperie pe Florian Coldea sau ca să îi supere pe americani?

Cel mai spectaculos şi şocant dosar de corupţie din istoria recentă a României a scos la iveală o corupţie de stat, internaţională şi transpartinică. Denunţul fostului ministru Gabriel Sandu o descrie cu lux de amănunte. Ce a făcut DNA-ul? A luat cîţiva, de ochii lumii, şi a lăsat documentul în dosarul procesului. Ce-o să facă? Un pic de gălăgie şi gata, acolo moare. Ne mai ajută Traian Băsescu şi Elena Udrea ca să minimalizăm dezvăluirile şi gata, românii uită repede.

Mă gîndeam că preşedintele României va reacţiona hotărît, ca un sas căruia i-a fost furată casa sau o parte din ea. Şi că imediat vom fi anunţaţi cum va începe cercetarea tuturor politicienilor pierduţi pe drumul anchetelor, inclusiv a banilor căraţi de Stelian Gheorghe către generalul Florian Coldea.
„Hă-hă-hă! O să aflaţi asta la Paştele cailor“, a zis un amic hîtru şi pesimist din fire.

Anticoruptul nostru preşedinte a ieşit însă repede la declaraţie cînd a auzit de votul din CSM în legătură cu proiectele pentru legile Justiţiei.

„Sper să se ţină cont de votul CSM-ului!“

Adică al procurorilor. Adică al Binomului. Adică al structurii militarizate pe care se bazează. Adică al americanilor, care au scos şi ei cucul din ceas, ca să ne pună în vedere că SUA sunt îngrijorate de legile Justiţiei. Vă daţi seama ce problemă mondială!? De cum s-a votat, pe holuri la Casa Albă, la Departamentul de Stat şi la Pentagon, toată suflarea tremura cu nasul în proiectele de legi din România şi se căina de mama focului: „Ce ne facem noi dacă ăştia adoptă legile Justiţiei? Sunaţi-l repede pe Klemm, să protesteze!“.

Era cît se poate de logic că procurorii, DNA-ul şi preşedintele, Parchetul General, presa subsecventă şi americanii vor protesta. Şi că vor face orice să blocheze avizul favorabil în CSM şi, mai apoi, dacă trece, să pună tălpi la blocarea legilor Justiţiei pe oriunde şi în orice fel.

Este o poveste de orbul găinilor. Chiar numai săracii în vederi şi judecăţi nu văd că PSD-ul vrea să jumulească preşedinţia de atribuţiile care l-au făcut pe Traian Băsescu un soi de conducător suprem şi care atribuţii, cu oameni şi cu instituţii, i-au fost transferate lui Klaus Iohannis în formulă completă. Din servicii şi DNA faci din România un triciclu. Este corect sau nu? Nu este treaba mea să dau un răspuns. Dar după cîte abuzuri a comis Băsescu, încercările PSD-ului au oarece logică şi chiar motivaţie.

De partea cealaltă, menţinerea Binomului, apărarea celor din Microsoft, din celelalte mari dosare de corupţie, de la Sibiu şi Mediaş pînă la Oradea, au sens şi logică. De-aia sar toţi în apărarea statului de drept! Cu procurorii la mîna SRI şi a preşedintelui, arestează pe cine vor, fac de rîs orice academician şi difuzează orice informaţie, fără să o contreze cineva, bagă lumea în sperieţi fără să ştim de ce şi reinventează terorişti cînd li se pare că se întind umbrele amurgului.

Să nu vă supăraţi pe mine, dar am sentimentul că şi scandalul cu Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, inclusiv tărăboiul lui Ponta au fost trecute în calendarul manifestărilor cam pe cînd se dă bătălia cu avizul din CSM pe legile Justiţiei.

Denunţul lui Gabriel Sandu rămîne un document de referinţă. Ne vom întoarce la el de cîte ori vom putea. El ne arată ce uriaşă groapă de gunoi a săpat PSD-ul, ce hoţii s-au întins pe mandatele lui Traian Băsescu şi pe ce morman de infracţiuni stă acum preşedintele Klaus Iohannis, păcălind populaţia din România că el este Anticorpul-şef de care ar avea nevoie.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de luni versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.

ANAHI – AMNESIA!

2 oct.

FERGIE – LIFE GOES ON!

2 oct.

CNCO,LITLLE MIX – REGGAETON LENTO!

2 oct.

ONE DESIRE – HURT!

2 oct.

H.E.AT. – LIVING ON THE RUN!

2 oct.

GRAVE PLEASURES – JOY THROUGH DEATH!

2 oct.