SORANA CARSTEA VICTORIE LA BEIJING!

5 oct.

Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 44 mondial, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului Premier Mandatory de la Beijing (China), după ce a învins-o pe sportiva cehă Karolina Pliskova, cap de serie numărul 4 şi locul 4 WTA, scor 6-1, 7-5.

Partida a durat o oră şi 25 de minute. După un prim set câştigat categoric, cu un singur game cedat, pe propriul serviciu, Sorana Cîrstea s-a văzut condusă cu 5-2 în cel de-al doilea act. De atunci, ea şi-a adjudecat cinci game-uri la rând şi a reuşit să se impună.

De-a lungul partidei, Cîrstea a servit trei aşi, a comis o dublă greşeală şi a avut procentaje de reuşită la serviciu de 69 la sută cu prima minge şi 33 la sută cu cea de-a doua. Românca a avut şapte şanse de break, dintre care a concretizat şase şi şi-a cedeat serviciul de trei ori.

Următoarea adversară a Soranei Cîrstea va fi câştigătoarea meciului Shuai Peng (China, locul 25 WTA) – Jelena Ostapenko (Letonia, 8 WTA).

Calificarea în sferturile de finală ale probei de simplu este premiată la Beijing cu 149.138 de dolari şi 215 puncte WTA.

Turneul de tenis de la Beijing se desfăşoară pe hard şi este dotat cu premii totale de 6.381.679 de dolari.

2 răspunsuri to “SORANA CARSTEA VICTORIE LA BEIJING!”

  1. dininimapentrutine 5 octombrie 2017 la 9:08 pm #

    Felicitari Sorana! La mai multe victori…

    Apreciază

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.