JIHADUL UNUI MUSULMAN IMPOTRIVA FIICEI SI A FOSTEI SOTII ROMANCE!

 

 

                                                      Salvați-o pe Ioana!

Ioana Nour – lumina pentru care o mamă s-a rugat o viață este pe cale să devină sclavă în Iordania. De ce sclavă ? Pentru că este româncă şi, pe deasupra, mai este şi botezată în religia creștină. Micuța creștină, în vârstă de doar 4 ani, este arma principală folosită de tatăl musulman în al său machiavelic plan de răzbunare asupra mamei. Răzbunare izvorâtă din faptul că mama a îndrăznit să deschidă acțiunea de divorț.

Mai exact, în 27 septembrie 2007 m-am căsătorit în Amman cu cetățeanul de origine iordaniană și religie musulmană Muhammad Faisal Gaber Al Homoud, dar fără a mă converti la religia islamică.

După 7 ani grei de căsnicie, în care în majoritatea timpului am fost singura susținătoare a familiei din mai toate punctele de vedere (având în vedere faptul că 4 din cei 7 ani de mariaj, soțul meu nu a avut nicio slujbă și niciun fel de venit material, la numai 2 săptămâni de la nunta noastră fiind concediat din funcția pe care o deținea la Ambasada Iordaniei la București; de asemenea din momentul căsătoriei noastre el s-a mutat în apartamentul meu din București, apartament pe care tatăl meu mi-l cumpărase când am intrat la facultate; iar după jumătate de an, tatăl meu a cumpărat și o mașină marca Volkswagen pe care i-a dat-o în folosință exclusivă fostului soț), am depus acțiunea de divorț în luna mai 2014 m-am dus cu bebelușul de doar 7 luni în brațe să depun acțiunea de divorț la judecătoria Sector 3, pe a cărei rază aveam domiciliul.

Menționez că am depus cererea de divorț copiind un model de pe internet, soțul meu neparticipând financiar nici atunci (fiind în acea perioadă angajat ca economist în cadrul Ambasadei Regatului Arabiei Saudite), pe motiv că „strânge bani pentru a ne muta într-o casă mai mare”. Neavând studii juridice, se pare că nu am depus toate înscrisurile necesare, astfel că Judecătoria Sectorului 3 mi-a trimis o adresă prin care îmi comunica ce acte mai trebuie să depun. În acel timp, fostul soț prin tot felul de încercări, voia să mă convingă să anulez acțiunea de divorț. De ce? Pentru că îi expira și termenul de ședere în România; şederea prelungită fiind obținută de către acesta ulterior, mai exact în luna iunie 2014. Văzând că nu mă poate convinge să renunț la divorț, acesta a schimbat cheile de la căsuța poștală și astfel eu nu am reușit să văd la timp comunicarea de la Judecătorie, acțiunea de divorț anulându-se pentru că trecuse termenul în care eu ar fi trebuit sa adaug restul documentației.

În cursul aceluiași an, mai exact pe 13 septembrie 2014,în urma unor noi sesiuni de agresiuni, soldate cu noi vânătăi, am depus din nou divorț. Totodată, printr-un alt proces, în data de 3 decembrie 2014 atât pentru mine cât și pentru fetiță (pentru că şi ea a fost agresată) am primit ordin de protecție, pe termen de 6 luni, fostului soț fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 300 m. Și de asemenea ordin prin care a fost și evacuat, dat afară din locuinței care stătuse gratis vreme de 7 ani.

La expirarea ordinului de protecție m-am refugiat la părinții mei în județul Ialomița, modificându-mi și buletinul cu adresa de domiciliu a părinților. Practic, după 17 ani de locuit în apartamentul proprietate personală a tatălui meu, a trebuit să fug din București cu copilul în brațe, pentru că, citez: „M-ai ars, te ard. Chiar de-mi va lua toată viața.” Se referea la faptul că din cauza mea a rămas fără cetățenia română; pentru că se împliniseră exact 7 ani de căsnicie, termenul care trebuia să treacă pentru a putea depune acțiunea de obținere a cetățeniei. Citez: „Doar nu am stat cu tine 7 ani degeaba”.

Divorțul s-a pronunțat pe 30 septembrie 2015. Văzând cum s-au desfășurat lucrurile în sala de judecată (doar în favoarea lui), a doua zi mi-am dat demisia de la locul de muncă din București (economist la Cuptorul cu lemne – restaurant ce avea 4 locații la acea vreme) și m-am retras din nou la părinți.

Justițiară din fire, idealistă și, de ce nu, chiar naivă, am depus apel la hotărârea de divorț dată în septembrie 2015. Inutil a vă mai relata că, în 08 septembrie 2016 – data la care s-a pronunțat divorțul definitiv și irevocabil, nu am obținut nimic, pentru că, din nou, totul era „uns”, deși conform articolelor de lege ar fi trebuit să câștig.

Nu aveam cum să câștig nimic, mai cu seamă având în vedere faptul că una din judecătoarea care au dat sentința este Mădălina Muscalu: http://evz.ro/alegeri-pentru-csm-controversatul-gheorghe-muscalu-printre-favoriti-987226.html

 

Și de atunci, a început „jihadul”. Din mai 2014 – data introducerii primei acțiuni de divorț.

Ulterior, după pronunțarea definitivă, am plecat spre Timișoara, pentru a ieși, în opinia mea, din aria lui de amenințare şi de influență. Am ajuns în Timișoara la sfârșitul lui octombrie 2016, iar la începutul lui decembrie 2016 am fost angajată în funcția de manager la 3 locații din Iulius Mall.

După circa 2 luni, în urma unei vizite întreprinse de fostul soț la una din locațiile unde lucram, mi se schimbă subit fișa postului, astfel încât eu să mă găsesc în imposibilitatea de a-mi realiza noile atribuții.

De la acea dată, în ciuda încercărilor de orice fel, nu am reușit să obțin un nou job. Încercări iluzorii aş putea spune, ținând cont de cele transmise de soțul meu: „Cât mai vrei să stai pe aici? Loc de muncă nu ai. N-ai de gând să te întorci în București să ne împăcăm?”

Mai mult decât atât, micuța Ioana este silită să îndure tot felul de tratamente din partea tatălui. În decembrie 2016 a fost diagnosticată cu eritem perianal și nivel acut de stres la spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara, iar în aprilie anul acesta la un consult medico-legal s-a constatat o nouă vânătaie la nivel fesier. Medicul de gardă care a consultat-o pe Ioana a alertat imediat atât poliția cât și protecția copilului. În van. Niciun răspuns, nicio soluție, niciun rezultat. Toate piesele sunt foarte bine aranjate se pare, având în vedere principiul dominoului.

Sunt urmărită peste tot, chiar şi în trafic (sunt și șofer ), chiar și la slujbele de la biserică.

Bomboana de pe colivă a răsărit însă săptămâna trecută, când tatăl meu mi-a luat copilul din brațe spunandu-mi, citez: „Pe tine nu vreau să te mai văd niciodată, fata rămâne la mine și la Muhammad. În cel mai scurt timp îți vom lua fata, mă duc să depun mărturie că ești bolnavă psihic, casă nu ai, servici nu ai.”

                     „Nu vrei să ne împăcăm? O să ajungi tare rău.”

De ce se insistă pe ideea asta de împăcare? De ce? Pentru că „domnul” continuă relația pe care o avea de când era bigam? Relație din care a rezultat un băiat, pe care însă domnul nu a vrut să îl recunoască decât în urma unui test de paternitate.

Mi se taie toate căile de supraviețuire. Nu se poate așa ceva. Nu se poate ca într-o țară din comunitatea Europeană, în secolul 21, un cetățean cu drepturi europene, o mamă este purtătoare de cătuşe invizibile. Nu se poate ca autoritățile să fie atât de surde, mute și cu deficiențe de percepție.

În ce colț de pe pământul ăsta trebuie să ajungem ca să găsim și noi o fărâmă de liniște? Ce am făcut? Pe cine am omorât? De ce trebuie sa fim fugare? O mamă singură cu puiul ei mic și necăjit în brațe. De ce? De ce Ioana ma întreabă în fiecare zi: „Mama pleci? De ce vrei să pleci mama mea? Tați îmi spune că tu pleci și eu trebuie să stau cu tați, cu mami și cu băiatu’.” Da ați auzit bine, cu mami. Cea cu care trăiește în prezent tatăl i-a fost prezentată de către acesta cu titlu de mami.

                                                          Până când? De ce?

Irina Vencu, o alta româncă stabilită în Elveția trăiește o altă dramă. Aproape cu aceleași date: ea românca, soțul iordanian, copilul de 3 ani răpit deja de tată în Iordania.

Ce așteptați stimate autorități din România? Să fie și Ioana răpită?

Nu se poate așa ceva!!!! Spuneți STOP! STOP Violenței! STOP abuzurilor de orice fel! STOP Răpirii copiilor de lângă mame!! Faceți ceva până nu e prea târziu. SALVATI-O PE IOANA!

                                                                                                                           Nicoleta Al Homoud

SURSA:http://justitiarul.ro/