GAULEITERUL NAZI,KLAUS WERNER JOHANNIS SI CACADEMIILE!

De cîte ori îl văd pe Iohannis cocoțat în spatele amvonului de la CSAT, îmi vine în minte „tovarășul“. Mititelul de el trebuia să fie mai sus decît ceilalți, diferențiat de toți, nu care cumva să ne imaginăm că în fața noastră se află un lustragiu sau un scriitor de procese-verbale. Comandantul suprem, mareșalul, vodă stau întotdeauna sus, separați de ceilalți, ca nu cumva să ne imaginăm că fac parte din turmă. Mai jos, cuminți, umili, ascultători, sunt miniștrii, generalii, prim-ministrul, toți cu mîna pe pix, așteptînd să noteze ordinele și să soarbă cuvintele înțeleptului atotputernic. CSAT-ul nostru seamănă cu un fel de consiliu de război care trebuie să-i impresioneze pe cetățenii invitați să priceapă că omul cocoțat în vîrful parului este chiar șeful suprem. Și să-i sperie pe adversari, nu nepărat dușmani ai României. Și, mai departe, mucles!

Organismul acesta de tip militar, mai degrabă de model sovietic, a fost făcut după mintea și amintirile lui Ion Iliescu. Și a supraviețuit ca mijloc de consolidare a puterii președintelui, ca tehnică ilegală de legiferare (protocoalele secrete ale SRI și DNA) și ca semn distinct de putere militară aflată în spatele președintelui. Semnificația acelui decor teatral este și una civilă. Românul care se uită la televizor și-l vede pe vodă în vârful parului să știe de unde vin ordinele, mai ales că  în poziție de drepți, în spatele puterii (să-i zicem totuși democratice), stă armata superatlantică.

Cîtă vreme nu o oprește nimeni, cîtă vreme nu rîde nimeni de ea, instituția CSAT persistă. Numai că ea nu se mulțumește cu rolul său de motopompă cu frisoane, îndreptată spre ambițiile dușmanilor. Ea este și simbolul militar al unei structuri de putere organizate după reguli militare sau ceva pe aproape. Putem zice și aparent militare, dar și mafiot-militare. Vă mai aduceți aminte ce gărzi împopoțonate avea generalul Neculai Onțanu? Vă mai aduceți aminte de Academia de Ştiințe ale Securității, inventată de Gabriel Oprea, cu George Maior pe post de moț? Am publicat în Cotidianul de ieri o mărturisire a unui ofițer. Ea conține o mică parte din supermașinăria militară construită  de sfertodoctul de la UNPR. Auziserăm că informațiile militare se ocupau de strîns informații și de înregistrări, dar nu despre inamicii României, ci despre adversarii politici ai fălcosului general care n-a ajuns să fie și sanctificat din cauza greșelilor sale grosolane de gramatică. Academia de Informații a devenit și ea un soi de motopompă de doctori în științe ale securității. Toată armata de milițieni și chestori au obținut patalamale care le certifică inteligența, cultura și profesionalismul. Dar nu știu să spună pe de rost zece titluri din bibliografia consultată. Colegiul Național de Apărare ce face? Validează politicieni pafariști și aspiranți tembeli la funcții în statul  român democratic, nu militar. Industria de falsuri militare numite academii a proliferat înfricoșător. Și nu de ochii lumii, ci în adevăratul sens al cuvîntului. Nu mai poți vedea un ministru sau un parlamentar fără Colegiul Național de Luptă și Apărare (titlu deformat intenționat) sau fără ceva curs de pregătire, doctorat sau chiar diplomă de la Academia Națională de Informații.

Această butaforie de academii oarecum alfabetizabile sau chiar alfabetizate ține de fapt locul unor școli de politicieni. Și toate la un loc, pe lîngă că toacă sume uriașe, mai folosesc și la pescuirea de turnători, informatori, ofițeri acoperiți sau de funcționari cu dublă comandă. Inși de acest fel mișună în toate instituțiile publice.

Mulțimea asta de cacademicieni pe armată și pe informații strecurați  în toate domeniile și instituțiile publice ne arată că România n-a atins încă stadiul de încredere în civili, în profesioniști, în experți. Fără prezența mastero-doctorilor și a absolvenților din cacademiile pomenite mai sus, țara nu rezistă, pentru că civilii pot trăda, pot lua decizii greșite.

În mintea multora, România democratică nu poate exista fără armătura militară ascunsă prin instituții.