FOSTUL MINISTRU SI DEPUTAT PSD ROVANA PLUMB CONFIRMA CA PREMIERULUI LUI JOHANNIS ,MIHAI TUDOSE A MINTIT OPINIA PUBLICA!

21 oct.

Într-o declaraţie pentru Antena 3, fostul ministru Rovana Plumb a făcut o dezvăluire teribilă: Mihai Tudose, Prim-ministrul României, a minţit opinia publică! În acest fel, Rovana Plumb lămureşte dilema lansată de „Cotidianul”: „Fractură logică sau minciună de doi lei a lui Mihai Tudose după CEx?” Acum, Rovana Plumb confirmă că Mihai Tudose a minţit!

Întrebată dacă este adevărat că şi-ar fi depus demisia imediat după ce a aflat despre Comunicatul DNA despre „Cazul Belina”, iar Mihai Tudose ar fi împiedicat-o s-o depună oficial, Rovana Plumb a spus: „Am aflat din media despre dosarul deschis de DNA. Eram în întrevederi cu Comisia Europeană. Demisia mea a fost luată după declarațiile publice în cadrul unei emisiuni de talk show făcute de premier. De asemenea, Rovana Plumb dezvăluie şi faptul că nu Mihai Tudose a împiedicat-o să demisioneze, ci două colege de partid: „Din solidaritate doamna ministru Doina Pană și doamna ministru Lia Olguța Vasilescu au fost alături de mine!

Reamintim că acum cîteva zile, Primul ministru Mihai Tudose, la ieşirea din CEx-ul PSD, fiind alături de Liviu Dragnea, a declarat: „Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, după ce au primit citațiile de la DNA, au venit să-mi prezinte demisiile. L-am sunat pe Liviu Dragnea și am vorbit și cu alți colegi și am reușit să le oprim, pentru a nu da un semn de degringoladă în guvern”.

Declaraţia de acum a Rovanei Plumb demonstrează că Mihai Tudose a minţit! De altfel, „Cotidianul” a reprodus şi declaraţia lui Mihai Tudose din 9 octombrie 2017, cînd la TV spunea: „Vă spun că mai sunt încă cel puţin doi miniştri, pe care am să-i rog să părăsească cabinetul… O miniremaniere… Sînt trei (miniştri – n.r.) cu probleme, care, într-adevăr, creează probleme şi la nivel de percepţie publică şi unele dintre situaţii şi la nivel de Comisie Europeană! Știți foarte bine: doamna de la Fonduri Europene, doamna de la Investiții Publice, apoi mai e și relația cu Parlamentul. Și mai am doi colegi pe care îi voi ruga sa părăseasca Guvernul.

Sintetizînd, putem spune că Mihai Tudose a încercat să pară pesedistul bun, colegul de partid grijuliu al celor două femei aruncate din guvern, mai ales că în acele zile ale crizei din PSD, provocate de declaraţiile sale, era acuzat că a pactizat cu Klaus Iohannis în intenţia de a submina alianţa de guvernare.

Declaraţia de acum a Rovanei Plumb confirmă această supoziţie, arătînd că s-a gîndit la demisie abia după declaraţiile publice ale lui Mihai Tudose, fiind sprijinită atunci de Doina Pană şi Olguţa Vasilescu, nicidecum de Mihai Tudose!

Deci, Primul ministru Mihai Tudose a minţit, devenind în acest fel un fel de Pinocchio în fruntea Guvernului României!

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.